Reprogramarea celulelor bolnave prin epigenetică

6 settembre 2017
Reprogramarea celulelor bolnave prin epigenetică

Celulele pot fi reprogramate, importantă este cunoașterea și utilizarea limbajului corect. Acestea sunt concluziile la care a ajuns după 25 de ani de cercetări o echipă italiană.

Celulele pot fi reprogramate, importantă este cunoașterea și utilizarea limbajului corect. Acestea sunt concluziile la care a ajuns după 25 de ani de cercetăi profesorul Pier Mario Biava.

Descoperirea lui Biava vine în urma observării cum în timpul primelor faze de dezvoltare ale unui embrion, când sunt prezente doar celule stem omnipotente, este imposibilă inducerea unei tumori prin agenți externi, în timp ce inducerea ei într-o fază mai avansată de dezvoltare este, totuși, posibilă.

Trebuia să existe vreun mecanism de control și reparare care proteja embrionul. Treptat, Biava a comparat o celulă tumorală cu una stem. Ambele se multiplică de o manieră nediferențiată și necontrolată; la un anumit punct, însă, în cazul celulelor stem apare un semnal care le canalizează pe un curs bine definit de diferențiere. În felul acest se nasc toate celulele care compun organismul nostru: de la cele cardiace la cele hepatice, de la cele epiteliale la cele neuronale.

Biava s-a întrebat care ar fi semnalul care induce diferențierea celulelor stem. Și dacă poate este același care protejează celulele embrionare în primele sale faze de dezvoltare? Studiile sale au condus la publicarea acum mai bine de 25 ani a primului articol în care descria mecanismele cu care se pot reprograma celulele (Cancer letter, august 1988 – pentru a aprofunda OncoVita).

Se deschide poarta lumii epigeneticii, adică a ce se află deasupra celulelor.

Pentru a înțelege mai bine aceste concepte trebuie să ne folosim de ajutorul infomaticii. Era digitală a schimbat limbajul nostru, introducând în cotidian concepte ignorate inițial, precum cel de programare sau reprogramare.

A introdus, de asemenea, și conceptul de introducere a unei serii de informații și funcții asupra unui obiect. Până acum, toți ținem în mână obiecte care conțin informații: memory sick-uri, telefoane inteligente, ipad.

Știința descoperă acum că mecanismele cu care celulele se multiplică și își mențin funcțiile lor sunt foarte similare cu cele descrise de teoria informațională. ADN-ul se poate imagina drept um hardware foarte puternic, nu întâmplător deja se vorbește despre viitoarele calculatoare drept computere moleculare. ADN-ul însă, nu are un software instalat de la sine; există, de fapt, um alt cod, cel epigenetic, care controlează ADN-ul și îl face să funcționeze precum um program precis: determină creșterea și stingerea diverselor gene.

Aceste descoperiri au implicații care merg dincolo de genetică și implică orice aspect al vieții noastre. Doctorul Ervin Laszslo, doctor în științe, este convins de lucrul acesta de decenii.

Sursă:

http://sanifutura.it/tumori/riprogrammare-le-cellule-malate-con-l-epigenetica/