Corpul nostru produce potențiale tumori în fiecare zi

22 marzo 2017
Corpul nostru produce potențiale tumori în fiecare zi

În corpul nostru se dezvoltă în fiecare zi sute de celule posibil tumorale, care sunt “reparate” sau cărora li se induce suicidul (apoptoza).

Un proces zilnic și natural de replicare, control și diferențiere, iar când aceasta din urmă încetinește, din diverse motive, crește riscul de dezvoltare a unei tumori.

Astăzi, este posibilă susținerea activităților naturale de ”reparare” al organismului nostru. Știm că o nouă ființă umană ia naștere dintr-o singură celulă ou fecundată, care se divide în două, apoi în patru și așa mai departe, crând o masă embrională în care începe apoi organogeneza.

De la o eroare celulară se poate dezvolta o tumoare

Cum a fost explicat într-un alt articol (vezi AICI), nu toate subdiviziunile celulare se dezvoltă în mod perfect, având unele erori. În timpul primei faze de dezvoltare embrionare sunt individualizate și corectate în mod aproape perfect celulele anormale, iar în cazurile în care corecția erorii nu este posibilă se ”activează” programul de suicid al celulei. Lipsa unei asemenea intervenții ar da naștere unei tumori, care este constitută din celule care sunt multiplicate fără a fi interceptate sau eliminate.

Se poate controla neoplasmul

Tumoarea este rezultatul unei insuficiențe de factori de diferențiere al individului care, în final, se îmbolnăvește. Țesutul tumoral este, de fapt, mai puțin ”diferențiat” față de cel sănătos din organul la formarea cui contribuie. Chiar acesta este motivul pentru care multe din aceste țesuturi au o anumită sensibilitate a factorilor de diferențiere embrională, prelevați din embrionii de Zebrafish (vezi AICI). Reintroducerea factorilor embrionali, absenți în țesuturile tumorale, ține sub control neoplazia.

Există multe studii științifice care au demonstrat acest mecanism care dă viața tumorilor. De la aceste rezultate s-au dezvoltat studiile pe celulele stem, în care s-au testat factorii de diferențiere. Aceștia interceptează celulele tumorale pentru a le corecta sau elimina, așa cum se întâmplă cu celulele anonime, mai ales în prima fază embrională. În acest caz, aceste mici peptie par a funcționa chiar și în țesuturi care deja nu mai sunt embrionale.